În ziua cea mare a Dianei și a lui Ionuț ne-am pus în minte că, ori e soare toată ziua și peste tot, ori ne supărăm pe nori și le întoarcem picurii ca nu cumva să apuce a se odihni pe lucrurile frumoase ce le-am scos la lumină ca să bucure mirii și invitații. Ne-am pus așa împotriva vremii pentru că Diana și Ionuț de multe ori ne-au ajutat să înfruntăm vijelii și zile neprietenoase, nori și obstacole, clipe târzii și termene timpurii. De atâtea ori ne-au fost bază în evenimentele pe care împreună le-am făcut glorioase, că al lor a devenit o misiune pentru echipa noastră (din care și ei fac parte).
Așadar, noi, oamenii lor de la Saria, am pus umărul la păstrat soare sus pe cer și flori zglobii toată ziulica, am alergat de devreme ca toate să fie pe locuri, gata, start, am aranjat toate detaliile ca, până la ora de pupături, să fim cu părul făcut și ținuta călcată, cu pantoful lucios și zâmbetul pe față. A fost fix cum ne place: cu ei frumoși, fericiți, luminoși, bucuroși și cu noi mândri foc de o nouă nuntă înflorită de mâinile noastre.
Nimic să nu vă stea în cale în viața voastră împreună, dragii noștri, iar de va fi să nu puteți urni ceva din loc în doi, chemați-ne și punem umărul la orice oră din zi și din noapte.
Vă dorim zile cu soare și dragoste cu vîrf! Saria vă <3
Foto:Ciprian Iacob